PICĂTURA DE OTRAVĂ: Un atentat care ar trebui să ne pună pe gânduri


Un atentat terorist a zguduit Franţa. Şi, prin reverbaţii, întreaga lume civilizată. De această dată. ţinta teroriştilor islamici a fost o revistă satirică, Charlie Hebdo, celebră pentru abordarea critică a evenimentelor politice. Doi atacatori au pătruns în sediul redacţiei şi au deschis focul, cu automatele Kalaşnikov, împotriva redactorilor reuniţi la şedinţa de sumar. Au murit 12 oameni, printre aceştia figurând şi doi poliţişti. A fost ucis şi redactorul şef, Stephane Charbonnier, dar şi alţi trei caricaturişti de renume.


Revista a publicat, în urmă cu câţiva ani, o caricatură cu profetul Mahommed. De această dată, tocmai fusese urcată pe Twitter o altă caricatură, cu liderul grupării Statul Islamic.
Parisul este în stare de şoc. Oficialităţile au trimis militari pentru a apăra spaţiile publice şi au instituit starea de alertă teroristă la nivel maxim. Deocamdată, cei doi atacatori şi complicele lor, şoferul maşinii cu care au fugit de la locul faptei, parcă au intrat în pământ. Sunt căutaţi de mii de poliţişti, dar nu se ştie dacă se mai află la Paris.
Cam acestea sunt faptele. De ce se întâmplă astfel de atentate şi care sunt cauzele lor? Există o tensiune evidentă între lumea iudeo-creştină şi cea islamică şi o profundă neîncredere între cele două tipuri de civilizaţie. Modul în care Statele Unite au ales să pacifice ţări precum Irakul, Afganistanul şi Libia, amestecul Occidentului în aşa-numita „primăvară arabă”, dar şi afluxul de musulmani în Europa au creat o situaţie care nu poate fi gestionată numai prin forţa armelor. Statele Unite şi aliaţii lor, deşi au utilizat şi utilizează arme sofisticate, de ultimă generaţie, nu au fost în stare să deţină controlul pe teren în niciuna din ţările menţionate, la care trebuie să adăugăm şi Siria, devastată de un război civil uriaş.
Lucrurile astea s-au întâmplat pentru că America a greşit fundamental atunci când a dorit să impună modelul occidental în lumea arabă. Democraţia, pluralismul, alegerile libere nu au niciun sens pentru multe popoare arabe, organizate în triburi unde ierarhiile nu se stabilesc prin vot. La ce am spus până acum trebuie să adăugăm şi conflictul istoric dintre cele două aripi ale islamismului: sunniţii şi şiiţii. Conflict care produce şi el destule victime.
Dar cine este interesat ca lumea arabă să nu fie unită şi ţările islamice să fie măcinate de războaie civile? Oare cum se numeşte ţara care nu doreşte cu niciun chip ca ţările arabe să aibă o poziţie unitară în probleme esenţiale care ţin de viitorul lor?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s