Statul Islamic, o grupare mai periculoasă decât crede Occidentul


Jurnalistul german Juergen Todenhoefer a avut acces în zona ocupată de gruparea teroristă Stat Islamic şi a relatat, în exclusivitate pentru CNN, ce a descoperit în interiorul „califatului” ce se întinde în Irak şi Siria, scrie realitatea.md.


Jurnalistul a vizitat oraşe precum Raqqa şi Deir Ezzor, în Siria, şi Mosul, al doilea cel mai important oraş irakian, cucerit de jihadişti în iunie, la începutul ofensivei care a condus la cucerirea de către organizaţia extremistă sunnită a unor sectoare importante din Irak, informează CNN.
Todenhoefer a putut chiar să viziteze moscheea unde liderul Statului Islamic, Abu Bakr al-Bagdadi, a ţinut unicul său discurs public.
Potrivit jurnalistului, în Mosul „există un ciudat simţ al normalităţii”. „130.000 de creştini au fost alungaţi din oraş, comunitatea şiită a fugit, mulţi oameni au fost ucişi, însă oraşul funcţionează, iar oamenii chiar se bucură de stabilitatea pe care le-o oferă gruparea teroristă. Totuşi, există şi mulţi care se tem, deoarece pedepsele aplicate celor care nu respectă regulile Statului Islamic sunt foarte aspre”, a declarat autorul german.
Liderii SI susţin că au reuşit să cucerească oraşul Mosul cu doar 300 de oameni, deşi forţele irakiene se ridicau la 20.000: „Am cucerit oraşul în patru zile. Nu am atacat cu toţi oamenii odată. I-am lovit în primele linii doar cu atacuri sinucigaşe. cei rămaşi au fugit foarte repede. Noi luptăm pentru Allah, ei luptă pentru bani şi în alte lucruri în care nu cred”.
Juergen Todenhoefer a dezvăluit că Statul Islamic are dimensiuni mai mari decât Marea Britanie şi că a fost uimit de entuziasmul cu care este susţinut de jihadişti.
„Când am stat la baza lor de recrutare, în fiecari zi veneau 50 de noi luptători. Şi nu ne venea să credem când le vedeam strălucirea din priviri. Se simţeau ca şi cum ar fi ajuns pe Tărâmul Făgăduinţei, ca şi cum ar fi luptat pentru ceva în care credeau cu adevărat. Aceştia nu sunt oameni proşti. Unul dintre cei pe care i-am cunoscut tocmai terminase Facultatea de Drept, primise multe oferte de lucru, însă le-a refuzat pentru a veni să se lupte… Am cunoscut luptători din Europa şi din Statele Unite”, a dezvăluit germanul.
Todenhofer mai afirmă că numărul luptătorilor islamici este de circa 5.000 în Mosul, fiind extrem de răspândiţi.
Concluzia îngrijorătoare la care a ajuns jurnalistul german este că gruparea teroristă este mult mai periculoasă decât crede Occidentul.
„Ei cred în ceea ce fac şi se pregătesc pentru cea mai amplă campanie de curăţare religioasă care a fost plănuită vreodată în istorie. Luptătorii islamici cred că toate religiile care sunt de acord cu democraţia trebuie să moară şi că toţi cei care nu cred în interpretarea dată de ei Coranului trebuie ucişi”, mai spune Juergen Todenhoefer.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s