Monica Macovei vrea partide cu trei membri


Europarlamentarul Monica Macovei i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui ales Klaus Iohannis. Macovei îi cere lui Iohannis să solicite Parlamentului adoptarea unei legi care să permită înfiinţarea partidelor politice cu minimum trei membri şi a unei legi care să permită votul electronic şi prin corespondenţă.

„Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Ați declarat că ați auzit vocea străzii. Și eu am auzit-o la București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Constanța etc. și de la românii din Paris, Londra, Viena, Munchen, Torino, New York și multe alte orașe ale lumii. Am stat pe 16 noiembrie 8 ore în stradă, la coadă la vot, alături de românii din Londra. Toți mi-au spus de nemulțumirea lor privind cartelizarea vieții politice românești și de faptul că este încă posibil în România anului 2014 ca prin pârghii guvernamentale să blochezi votul românilor.

Vă propun să lucrăm împreună pentru ca aceste lucruri să devină istorie, tot așa cum, ascultând vocea poporului, ați cerut și obținut respingerea legii amnistiei și grațierii și ridicarea imunității unor parlamentari suspectați de fapte de corupție. Vă felicit pentru atitudine și rezultatul obținut.

Astăzi, vă rog să solicitați Parlamentului adoptarea, până la sfârșitul lunii decembrie 2014, a proiectului de lege privind liberalizarea vieții politice, pe care vi-l trimit atașat și care va permite înființarea partidelor politice cu minim 3 membri, așa cum este în majoritatea țărilor europene.

De asemenea, vă rog să solicitați Parlamentului adoptarea, până la sfârșitul lui februarie 2015, a unei legi care să permită „votul la distanță” – electronic și prin corespondență – pentru toți românii din țară și străinătate.

Aceste puncte fac obiectul „Acordului pentru salvarea statului de drept și a democrației în România” acceptat public și semnat de dumneavoastră înainte de turul 2 al scrutinului privind alegerea Președintelui României.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s