PICĂTURA DE OTRAVĂ: Guvernul Ponta e pe ducă!


Chiar dacă săptămâna trecută puţini dintre noi ar fi bănuit că România o să meargă pe drumul deschis de Iohannis, iată că minunea se întâmplă şi ţine deja de mai mult de trei zile. Preşedintele ales de o majoritate consistentă a electoratului a ieşit public şi a cerut Parlamentului să pice imediat proiectul legii amnistiei şi graţierii şi să aprobe cercetarea penală a aleşilor acuzaţi de fapte de corupţie. Propunerea a fost însuşită şi de premierul Victor Ponta, care a dat instrucţiunile de rigoare. Aşa că, ieri, legea care a stat pitită prin sertare vreo nouă luni, în speranţa unor vremuri mai bune, a căzut la votul din Camera Deputaţilor aproape în unanimitate (un singur vot împotrivă), iar parlamentarii vizaţi de anchetele Direcţiei Naţionale Anticorupţie au rămas fără imunitate.
Traian Băsescu a ţinut şi el, aseară, să-I laude pe Klaus Iohannis şi pe Victor Ponta şi să-şi exprime regretul că nu a reuşit el o astfel de performanţă, în cei zece ani de mandat. Premierul a intrat in silenzio stampa pentru câteva zile, timp în care îşi va linge rănile în familie şi va medita dacă nu cumva e mai bine să se retragă de la conducerea Executivului. Oricum, cineva va trebui să răspundă pentru maniera în care au fost umiliţi românii care au dorit să voteze în străinătate. Parchetul General a demarat deja ancheta penală in rem, iar dacă această anchetă va fi efectuată profesionist, ea nu va putea să-l ocolească pe Victor Ponta.
Şi nici Guvernul nu se simte prea bine, dacă e să observăm şi semnalul dat de Administraţia americană, care nu-şi ascunde preferinţele. Doi emisari ai Secretarului de Stat John Kerry, Rose Gottemoeller, subsecretar de stat al SUA pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, şi Frank Rose, negociatorul principal al SUA pentru acordul cu România privind scutul antirachetă, au declarat explicit, într-un interviu pentru gandul.info, că vor să lucreze cu guvernul lui Klaus Iohannis şi nu cu cel condus de Victor Ponta.

Rose Gottemoeller: „Cred că democraţia este vie şi sănătoasă în România, e destul de evident. În al doilea rând, aşteptăm să lucrăm cu preşedintele ales Iohannis şi cu guvernul său, suntem foarte interesaţi să continuăm să întărim relaţia bilaterală în toate domeniile şi deci aşteptăm să ne conectăm cu el cât mai repede posibil şi să continuăm să muncim serios pentru întărirea parteneriatului nostru bilateral în multe domenii, inclusiv în unele domenii noi pe care preşedintele poate le are printre priorităţile sale. Va fi, cred, în continuare o relaţie sănătoasă şi aşteptăm să ajungem să îl cunoaştem şi să lucrăm cu el”.

Frank Rose: „SUA continuă să vadă România ca pe un partener strategic cheie, în primul rând, iar în al doilea rând, nu anticipăm nicio schimbare în relaţia dintre SUA şi România. Vedem sprijin pentru această relaţie strategică în toate partidele şi ştiu că a existat sprijin aproape unanim pentru acordul privind sistemul de apărare antirachetă, în 2011. Aşteptăm să lucrăm cu preşedintele ales şi cu noul Guvern al României”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s