Cei mai ghinionişti şapte oameni ai planetei


De unii pare să se ţină ghinionul scai, alţii au dus la extrem arta de a fi la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit. Muşcaţi de rechini sau de şerpi, loviţi de fulgere, bombe atomice sau pur şi simplu de soartă, toţi aceşti şapte oameni au ceva în comun. Au supravieţuit doar pentru a putea depune mărturie cât ghinion au avut…

1) Japonezul lovit de DOUĂ bombe atomice

Tsutomu Yamaguchi, care locuia în Nagasaki, unde lucra pentru compania Mitsubishi, se afla în călătorie de afaceri în Hiroshima pe 6 august 1945, ziua în care oraşul a fost lovit de prima bombă atomică lansată de SUA. Tsutomu Yamaguchi se pregătea să plece din Hiroshima, însă a realizat că şi-a uitat în oraş permisul de liberă trecere, aşa că s-a întors. La ora 8:15, bomba atomică a căzut în centrul oraşului, suprinzându-l pe Tsutomu Yamaguchi la mai puţin de 3 kilometri de locul impactului.
Japonezul s-a ales cu timpanele sparte, a orbit temporar şi a suferit arsuri pe o bună parte a jumătăţii stângi a corpului. Tsutomu Yamaguchi a petrecut o noapte într-o tabără medicală, unde a fost tratat de urgenţă, părăsind oraşul a doua zi.
Astfel, Tsutomu Yamaguchi s-a întors în Nagasaki, unde s-a internat în spital. Încă plin de bandaje, conştiinciosul japonez s-a înapoiat la muncă pe 9 august 1945. La ora 11.00, în timp ce Tsutomu Yamaguchi îi povestea şefului său prin ce trecuse la Hiroshima, Nagasaki a fost lovit de cea de-a doua bombă atomică lansată de armata SUA. Din fericire pentru Tsutomu Yamaguchi, a doua bombă nu i-a cauzat răni serioase.
În 2009, Tsutomu Yamaguchi a fost recunoscut oficial de către guvernul Japoniei drept singura persoană care a supravieţuit ambelor explozii nucleare. Japonezul a murit de cancer la stomac în 2010, la vârsta de 93 de ani.

2) Singurul din oraş care nu a câştigat la loto

În 2012, orăşelul Sodeto, din Spania, devenea localitatea milionarilor în euro, după ce fiecare familie din cele 70 de gospodării ale localităţii juca aceleaşi numere câştigătoare la loteria de Crăciun, cu premiul cel mare de 700 de milioane de euro.
Numerele au fost propuse de asociaţia gospodarilor din oraş (care cuprindea toate gospodăriile) ai cărei membri au vizitat fiecare casă pentru a vinde biletele… Fiecare casă, mai puţin cea a lui Cotis Mitsotakis, un realizator de film grec a cărui locuinţă se afla cam la un kilometru de centrul micuţului oraş.
Grecul este acum singurul locuitor din Sodeto care nu este multimilionar…

3) S-a scufundat cu Titanicul. Şi cu RMS Olympic. Şi cu HMHS Britannic.

În 1911, Violet Jessop, o britanică de 23 de ani, lucra ca stewardesă la bordul vasului transatlantic RMS Olympic, cea mai mare ambarcaţiune civilă a vremii. La 20 decembrie vasul s-a ciocnit de crucişătorul HMS Hawke, lângă insula Wight, suferind avarii grave, dar reuşind să se întoarcă în portul Southampton.
Un an mai târziu, Violet s-a angajat pe RMS Titanic, numărându-se printre persoanele salvate de RMS Carpathia, după celebra tragedie.
Apoi, în timpul Primului Război Mondial, Violet Jessop s-a angajat ca stewardesă pe nava medicală Britannic. Ambarcaţiunea a lovit o mină marină în Marea Egee, scufundându-se lâgă insula greacă Kea. 30 de oameni au murit în acest accident, însă Violet s-a numărat printre cei care au fost salvaţi.
După război, Violet Jessop a continuat să lucreze ca stewardesă pe diferite vase. Femeia a murit în 1971, de insuficienţă cardiacă.

4) Americana lovită de uragan. De 5 ori…

Melanie Martinez a pierdut patru case în ultimii 50 de ani, toate devastate de uraganele Betsy (1965), Juan (1985), George (1998) şi Katrina (2005).
Totuşi, femeia, care locuieşte în Louisiana, refuză să plece din acest loc într-un stat mai sigur.
„M-am născut aici, aici este casa mea”, spune Melanie.
În 2012, impresionaţi de povestea femeii, realizatorii show-ului TV „Hideous Houses” au decis să investească 20.000 de dolari pentru a-i reface ultima casă în care locuise. La câteva luni, însă, uraganul de categoria 1 Isaak i-a dărâmat locuinţa abia refăcută.
„Am pierdut cinci case în cinci furtuni. De fiecare dată o mătură la pământ”, a spus Martinez, supranumită de mass-media drept cea mai ghinionistă femeie din America.

5) Muşcat de rechin, de şarpe, lovit de fulger…

Erik Norrie a ajuns la spital pe 29 iulie 2013 cu o bucată lipsă din picior, după ce fusese muşcat de un rechin în timp ce pescuia cu suliţa în Bahamas. Norocul lui Erik a fost că socrul său se afla în preajmă şi l-a putut aduce la mal, unde i-a legat piciorul cu un garou până să vină ambulanţa.
Vizitat de presă la spital, Erik Norrie nu s-a arătat foarte impresionat sau afectat de ceea ce păţise. Avea experienţă în astfel de accidente. Erik le-a povestit ziariştilor că de-a lungul vieţii a mai fost muşcat şi de un şarpe cu clopoţei. Şi lovit de fulger…

6) John „Calamitate”

John Lyne, din Marea Britanie, poreclit de prieteni John „Calamitate” are la activ, până la 54 de ani, nu mai puţin 16 accidente grave.
În copilărie John a căzut dintr-o căruţă trasă de cal, doar pentru a fi călcat apoi de o camionetă. Ca adolescent a căzut dintr-un copac şi şi-a rupt braţul. În drum spre spital, autobuzul în care se afla a suferit un accident în care John şi-a rupt acelaşi braţ pentru a doua oară în acea zi. Coincidenţă sau nu, aceste lucruri s-au petrecut într-o zi de vineri 13…
Ca adult, John Lyne a trecut prin trei accidente auto, a fost lovit de fulger, a fost surprins de o avalanşă, într-o surpare de pământ, iar în 2006 a căzut într-un canal, ajungând din nou la spital şi în paginile ziarelor.

7) Jefuit, înjunghiat, muşcat, trăsnit…

John Wade Agan, un american de 47 de ani, a crezut iniţial că are ghinion când un client al taxiului pe care îl conducea l-a jefuit, bătut şi îndesat în portbagaj. La scurt timp după acest incident, John Wade a fost nu doar jefuit, ci şi înjunghiat în piept cu un cuţit de bucătărie, în 2008. Plecat în vacanţă un an mai târziu, John Wade a fost muşcat nu de unul, ci de doi şerpi în acelaşi timp.
Au urmat doi ani de calm, după care Wade a ajuns din nou la spital. De data asta lovit de fulger în timp ce vorbea la telefonul fix din propria casă…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s