PICĂTURA DE OTRAVĂ: RADET îşi bate joc de bucureşteni


Livrările de gaze ruseşti către România au scăzut, azi, cu 15 la sută. Este cea mai mare scădere zilnică din această toamnă, dar care nu are nicio semnificaţie economică, România având suficiente cantităţi de gaze înmagazinate pentru a trece cu bine peste sezonul rece. În depozite se află 2,4 miliarde de metri cubi, faţă de 1,7 miliarde de metri cubi, cât era necesarul de stocare pentru această iarnă.
Totuşi, e de remarcat că cei de la Gazprom sunt mici copii pe lângă autorităţile de la Bucureşti. În Capitală, nu a fost apă caldă vreme de câteva zile, începând din 2 octombrie. ELCEN, furnizorul RADET, a anunţat că nu a mai fost livrată apă caldă în urma reducerii cantităţii de gaze furnizată de Distrigaz.
Începând din 30 septembrie, Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată către ELCEN, din cauza unei datorii de 88,86 de milioane de lei. Sâmbătă, Distrigaz a anunţat că a reluat furnizarea la parametri normali.
Primarul general Sorin Oprescu a ieşit şi el, luni, cu o declaraţie de presă, în care i-a acuzat pe consilierii liberi că poartă responsabilitatea situaţiei create în Bucureşti şi a cerut mai mulţi bani de la buget. Opoziţia a sărit ca arsă şi a cerut demisia lui Sorin Oprescu.
Iar RADET-ul vrea să liniştească apele cu o măsură în stil românesc. În loc să renunţe să încaseze bani pentru apa caldă nelivrată, fără niciun fel de formalităţi suplimentare, RADET le solicită sutelor de mii de bucureşteni afectaţi să completeze cereri însoţite de dovezi şi să le depună la ghişee. Evident, după ore nesfârşite de stat la coadă. Sigur că, neavând timp pentru aşa ceva, majoritatea oamenilor se vor lăsa păgubaşi. Acesta fiind, de fapt, şi obiectivul asuns al birocraţilor de la RADET.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s