George Friedman: România trebuie să fie pregătită să se apere singură


George Friedman, fondatorul agenţiei de analize Stratfor şi specialist în geopolitică spune, într-un interviu acordat Realitatea TV, că „relaţia SUA cu România devine mai apropiată, datorită localizării sale, faptului că rezistă expansiunii Federaţiei Ruse”.
„Aici suntem acasă. Acesta este un loc unde interesul naţional al României şi interesul naţional american se potrivesc”, spune Friedman.
Toate măsurile luate de Statele Unite ale Americii pentru consolidarea flancului estic al NATO depind de eforturile României de a se apăra singură, spune Friedman.
Cât despre articolul 5 din statutul NATO, care prevede că un atac armat împotriva uneia dintre ţările-membre va fi considerat automat unul împotriva tuturor statelor din alianţă, Friedman avertizează că România trebuie să fie capabilă să se apere singură. „Sunt trei ţări care au forţe militare pe care le pot trimite, Statele Unite, Marea Britanie, care a redus din efective, şi Franţa. Ţările aflate aproape de dumneavoastră nu se află în poziţia de a vă apăra. Când vorbiţi despre război, trăiţi pe un continent unde tratat după tratat a fost încălcat. Dacă eşti american, beneficiezi de luxul de a crede în promisiuni”.
„O armată pe hârtie nu vă va salva. Nu spun că ruşii au de gând să invadeze România, spun că nu am idee cum se vor desfăşura lucrurile. Iar în istoria României, de obicei cel mai rău dintre lucruri se întâmplă”, spune analistul.
„Îmi este foarte clar că sunteţi în pericol. Puteţi decide că nu vreţi să vă gândiţi la asta, puteţi spune că nu, nu se va întâmpla, puteţi spune toate aceste lucruri. România trebuie să-şi întărească armata, să-şi procure armele de care are nevoie, şi să fie pregătită să se apere, cel puţin suficient de mult până vin americanii, să devină o ţară modernă, să atragă investiţii, să-şi clădească economia pentru a putea plăti pentru toate acestea”, a mai declarat Friedman.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s