PICĂTURA DE OTRAVĂ: Ponta îl scoate de la naftalină pe Hitler în lupta cu Băsescu


Provocaţi de o ieşire publică a premierului Victor Ponta, să încercăm să înţelegem asemănările şi deosebirile dintre România pe vremea lui Traian Băsescu şi Germania condusă de Adolf Hitler.
Într-o intervenţie telefonică pe care a avut-o la o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a comparat urmările perioadei naziste cu urmările mandatelor lui Traian Băsescu.
„Cred că efectele asupra societăţii româneşti lăsate de cei 10 ani de regim Traian Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania. Şi de asta spun de debăsificarea societăţii româneşti. Nu va fi uşor. Va lua timp şi va fi nevoie de un proces de reconciliere a românilor cu românii”, a spus Ponta. Dacă efectele sunt „destul de asemănătoare”, atunci şi regimul trebuie să fi fost cât de cât asemănător.
Astăzi, pe un post de televiziune, un deputat PSD a afirmat că premierul s-a referit la politica economică a Germaniei naziste. Ca să vedeţi cât de aiurea a vorbit acest deputat, să vedem care era poziţia lui Adolf Hitler asupra problemelor economice.
Pe de o parte, Hitler a susţinut într-un discurs rostit la 1 mai 1927 că „noi suntem socialişti, noi suntem inamicii sistemului capitalist de astăzi”. El însă a adăugat că interpretarea sa despre socialism „nu are nimic de a face cu socialismul marxist”, precizând că „marxismul este anti-proprietate, adevăratul socialism nu”.
Mai târziu, Hitler a spus „Socialism! Acesta este deja un cuvânt nefericit… Ce înseamnă cu adevărat socialismul? Dacă oamenii au ceva de mâncare şi pentru plăcerile lor, atunci au socialismul lor”.
În particular, Hitler a spus, în 1942, că „insist în mod absolut asupra protejării proprietăţii private… trebuie să încurajăm iniţiativa privată”.
Într-o altă împrejurare el a venit cu clarificări spunând că guvernul trebuie să aibă puterea de a reglementa utilizarea proprietăţii private spre binele naţiunii.
La puţin timp după ce a venit la putere, Hitler i-a spus unei persoane de încredere: „Nu mai există nicio licenţă, nicio sferă privată unde individul îşi aparţine. Acesta este socialismul, nu chestiuni triviale precum posibilitatea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. Asta nu înseamnă nimic dacă oamenii nu sunt subiecţii unui tip de disciplină din care nu pot scăpa… Ce nevoie avem să socializăm băncile şi fabricile? Noi socializăm oamenii”.
Hitler a crezut că una din forţele partidului nazist este tocmai lipsa unui program economic precis, spunând: „Trăsătura de bază a teoriei noastre economice este faptul că noi nu avem nicio teorie”.
Fără să adopte o anumită teorie economică, Hitler a utilizat teme anti-semite pentru a ataca sistemele economice ale altor ţări, asociindu-i pe etnicii evrei atât cu comunismul („evreii bolşevici”) cât şi cu capitalismul şi opunându-se ambelor sisteme.
Hitler a crezut de asemenea că persoanele din cadrul unei naţiuni se luptă unele cu celelalte pentru supravieţuire şi că o astfel de competiţie crudă este benefică pentru sănătatea naţiunii, deoarece promovează „indivizii superiori” în poziţii mai înalte în societate.
Dar poate nu era vorba de economia nazistă, ci de politica din vremea lui Hitler. Să analizăm puţin şi acest aspect.
În 1933, cu sprijinul conservatorilor de dreapta, Hitler a devenit cancelar al Germaniei. Naziştii au înfiinţat gradual un stat totalitar cu un singur partid, unde evreii, oponenţii politici şi alte elemente „indezirabile” au fost marginalizate, urmărite şi eventual închise şi ucise. Odată ajuns la putere, Hitler a eliminat fracţiunile mai radicale din punct de vedere economic şi social în Noaptea Cuţitelor Lungi şi, după moartea preşedintelui Hindenburg, toată autoritatea s-a concentrat în mâinile sale, Hitler devenind Fuhrer.
Nu tragem concluzii pentru că, oricum, ele sunt evidente. Între perioada când România a fost condusă de Traian Băsescu şi perioada când în fruntea Germaniei s-a aflat Adolf Hitler nu există nicio asemănare. Dacă ar fi existat, atunci Victor Ponta nu s-ar fi putut plimba pe la televiziuni să spună ce a spus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s